Răspuns:
Era odată o veveriţă care a descoperit un fruct tare gustos, şi anume alunele. Fericită, veveriţa a strâns mai multe alune pentru iarnă, şi le-a ascuns în scorbura ei. Într-o zi, ea s-a înţepat într-o coajă de alună şi a înţeles că pe undeva se strecoară un hoţ... Că doar ea nu mâncase nicio alună, deci de unde să apară coji???
A stat veveriţa la pândă şi a văzut-o pe ciocănitoare cum venea şi craț - craț ciocănea alunele şi le păpa miezul... Un sfert din alunele veveriţei fuseseră deja mâncate. Atunci veveriţa haţ! a prins ciocănitoarea de coadă. Aceasta s-a zbătut ce s-a zbătut şi a reuşit să scape, dar fără coadă... Văzând că a rămas fără coadă, ciocănitoarea s-a întors din nou la scorbura veveriţei, a ciocănit cu respect, ca să-i dea coada înapoi.
Numai că veveriţa deja îşi schimbase scorbura, pentru că supărarea ei cu alunele fusese mare. De atunci, ciocănitoarea tot ciocăneşte copacii: cioc, cioc, cioc, ca să o găsească pe veveriţă. Numai că veveriţa s-a ascuns bine de data asta .
