Răspuns:
Sfinţenia constă într-o astfel de întărire a omului în bine, prin virtuţi, încât să nu mai săvârşească nici o faptă rea şi nici măcar în gând să nu mai fie tulburat cu uşurinţă de ispita de a face vreun rău. Atunci omul ajunge să fie liber de orice patimă, ajunge la virtutea nepătimirii. În acelaşi timp, el se ridică la o dragoste necontenită faţă de Dumnezeu şi de oameni. Nepătimirea şi dragostea fierbinte, neîntreruptă, acestea sunt semnele stării de sfinţenie. Când a ajuns aici, omul s-a ridicat, de la chipul dumnezeiesc restabilit în el la Botez, la asemănarea cu Dumnezeu.
